UTOK Dorel nu te lasă fără internet nici în cele mai grele condiții. Dorel rezistă în frig, ploaie, noroi și chiar atunci când este supus la șocuri.
Dacă fraza de mai sus este amuzantă, acest lucru se datorează noului telefon lansat de UTOK pe piața românească. Dorel este în esență un terminal OEM, cu protecție, ce ar fi putut fi denumit oricum și-ar fi dorit importatorul. UTOK face pasul în categoria telefoanelor rezistente la șocuri mecanice, praf și apa, prin anunțarea modelelor Dorel și Explorer, cu certificat IP67 ce asigură o funcționare optimă în cele mai dure condiții.
Dorel este echipat cu un procesor Dual Core, cu frecventa de 1.2 GHz, un ecran IPS de 3.5 inch, memorie interna de 4GB, cu posibilitatea extinderii acesteia prin intermediul unui card microSD de pana la 32 GB, camera de 2 megapixeli, conectivitate WiFi, 3G, Bluetooth, senzor GPS, o baterie cu capacitate de 2000 mAh si sistem de operare Android 4.4 KitKat.
UTOK Dorel costă aproximativ 600 de lei iar livrările vor fi demarate în data de 2 februarie 2015.