stiri

Update Flash 10.1.106.15

update flash dar NU pentru tegra 2

Actualizând playerul Flash de pe telefon am observat că update-ul 10.1.106.15 face referiri la telefoane cu NVIDIA Tegra 2, care nu sunt încă lansate pe piață. Mai exact, Adobe alertează utilizatorii de terminale LG Optimus 2X, Dell Streak 7 și Motorola ATRIX să nu continue procesul de actualizare, deoarece versiunile lor preinstalate sunt optimizate pentru dispozitive cu noul chip NVIDIA Tegra 2.

Adobe anunță totodată că viitorul update va include aceste optimizări disponibile momentan doar în versiunile preinstalate. Să așteptăm oare Flash 10.2? Update-ul se află în Android Market de câteva zile, adică înainte ca publicul vizat de atenționare să-și fi cheltuit banii pe un mobil cu Tegra 2.

Dacă LG P990 OPTIMUS 2X s-a pus în vânzare și pe amazon.de la prețul de 499 Euro, Dell Streak 7 ar putea intra pe piață din 2 februarie iar Motorola Atrix 4G ar putea fi lansat la 1 martie.

update flash dar NU pentru tegra 2

Pe lângă subiect, dacă nu ați urmărit încă demonstrația Adobe pentru Stage Video, merită urmărit clipul de mai jos. Este vorba de accelerarea grafică care va fi integrată în playerul video Flash 10.2 și care va degreva procesorul unui PC de la o încărcare de 40%-80% la numai 15-22%. Tehnologia funcționează și pe Mac, o vom vedea și pe mobile.

Actualul Flash 10.1 pentru Android este disponibil din 22 iunie 2010. Pentru computere, Adobe a fost lansat deja pe 11 ianuarie 2011 un release candidate pentru Flash Player 10.2. Detalii: labs.adobe.com/technologies/flashplayer10.

To Top

Citește articolul precedent:
Samsung Galaxy S Giorgio Armani

Probabil mulți se întreabă din ce motiv se cumpără telefoanele foarte scumpe, ce nu se deosebesc prea mult prin prisma...

Închide