Medion, o companie germană cunoscută în România pentru sistemele sale audio, a prezentat la IFA Berlin o tabletă echipată cu Android 3.2 Honeycomb. Chiar dacă Medion nu excelează în domeniul tehnologiei înalte, componentele livrate de roiul de producători asiatici sunt un punct solid de la care se poate pleca.
Tableta, ce va fi vândută de firma germană la prețul de 399 euro, are la bază o platformă NVIDIA Tegra 2 tactată la 1GHz și un ecran capacitiv cu rezoluția de 1280 x 800 pixeli. Printre opțiunile pe care utilizatorul le poate accesa pentru conectarea echipamentului la internet sau la alte dispozitive se numără: 3G, WiFi, microUSB, microSD și HDMI.
Medion Lifetab P9514 oferă până la 32GB spațiu de stocare însă cei care obișnuiesc să stocheze fișiere multimedia de mari dimensiuni pot apela la un card microSD. Tableta va fi disponibilă în Germania din trimestrul 4 al acestui an.