Toshiba este una dintre companiile angrenate în industria componentelor electronice de mare finețe. Modulele fabricate de Toshiba se regăsesc pe telefoane și tablete fabricate de diverși parteneri, fără ca dumneavoastră să aveți cunoștință de încrengătura de relații, tehnologii și patente.
Toshiba a prezentat un nou senzor pentru camere video cu o grosime de numai 4.7mm. Senzorul cu dimensiunea de 1/3 inci și rezoluția de 13 megapixeli va fi montat pe telefoanele și tabletele companiei precum și pe alte modele de top. Senzorul poartă denumirea TCM993MD și are o dimensiune a pixelului de 1.2µm. Pentru a face o comparație vă putem spune că Nokia 808 PureView are o cameră cu pixeli de 1.4µm iar HTC One dispune de pixeli de 2µm. Profilul subțire al senzorului îl va face mai ușor de integrat în modelele foarte subțiri.
Noul senzor este însoțit de un set de 4 lentile din plastic și un procesor de semnal dedicat pentru îmbunătățirea performanței. partenerii Toshiba vor primi noul senzor din luna mai la un preț de 74 de dolari bucata.