Samsung retehnologizează o fabrică de chip-uri din Austin, Texas în urma unei investiții de 4 miliarde de dolari. Știrea vine la scurt timp după ce Samsung a anunțat că va deschide o fabrică în Coreea de Sud pentru a face față cererii tot mai mari.
În fabrica din Austin, Samsung va fabrica chip-uri pentru telefoane și tablete, inclusiv pentru noul iPhone 5. Chip-urile fabricate aici vor purta mesajul „Made in USA” ceea ce dă bine din punctul de vedere al celor de la marketing.
Samsung are o relație complicată cu Apple. Pe de o parte Apple este un client important al celor de la Samsung iar pe de altă parte compania care solicită daune în sala de judecată.
O altă chestiune pusă în discuție este legată de raționamentul care a stat în spatele acestei decizii. Fabrica din Statele Unite ale Americii va avea costuri mai mari de producție decât uzinele din Asia iar chip-urile vor trebui transportate din Statele Unite în China după care se reîntorc în Statele Unite în componența telefoanelor.