Samsung a dezvăluit noul chipset Exynos 5 Octa cu mult timp în urmă însă detaliile furnizate publicului au fost destul de puține. În cazul tabletei Nexus 10, Samsung a folosit un chipset Exynos 5 cu grafică Mali T604, noul Exynos 5 Octa fiind păstrat pentru sarcină mult mai importantă.
Imagination Technologies a anunțat că arhitectura grafică PowerVR SGX 544 va fi utilizată în chipsetul Samsung 5410 Octa care va motoriza noul telefon Samsung Galaxy S IV. Grafica Power VR SGX 544 este disponibilă în variante cu trei (544MP3) și patru nuclee (544MP4).
Recent, Samsung a dat publicității un nou teaser care pregătește lansarea din 14 martie de la New Yoyk.