Prima dată când am auzit de Samsung Galaxy S III mini (GT-I8190) m-am gândit la o versiune de S3 cu un ecran mai mic și dimensiuni decente. Nici vorbă de așa ceva. Galaxy S III mini este doar un telefon mainstream cu un nume ales parcă să inducă publicul în eroare.
Exceptând denumirea înșelătoare, Samsung Galaxy S III mini se prezintă ca un telefon cu performanțe decente mai ales dacă am trece cu vederea prețul măricel, raportat la specificațiile telefonului. Spre exemplu, vechiul Galaxy S II, vândut astăzi la un preț ușor mai ridicat, este mai puternic decât noul S III mini, fapt rar întâlnit în nomenclatura telefoanelor mobile.
Samsung Galaxy S III mini este un telefon cu performanțe medii raportat la piața de astăzi. Mobilul se prezintă într-o carcasă din plastic fin, puternic rotunjită la colțuri, ce necesită o husă de protecție, mai ales dacă doriți să-l păstrați în condiții bune pentru mai mult timp. Design-ul exterior este influențat puternic de mai marele S III, același lucru putem spune și despre interfața grafică așezată peste sistemul de operare Android.
Carcasa este realizată în totalitate din plastic, fără părți metalice care să ecraneze comunicațiile radio. Partea frontală este dominată de ecranul de 4 inci iar în partea superioară este prezentă discret camera video frontală, doi senzori și difuzorul pentru comunicații telefonice.
La bază, Galaxy S III mini are un buton fizic în stilul iPhone și două butoane capacitive ce pot fi observate doar atunci cînd este aprinsă lumina de fundal.
Capacul spate ce acoperă acumulatorul poate fi detașat destul de simplu, sub el utilizatorul putând să găsească acumulatorul, SIM-ul și slotul pentru card microSD.