Performanțe
Performanțele acestei tablete, abordabile din punct de vedere al prețului, sunt pur și simplu remarcabile. Chipset-ul NVIDIA Tegra 3 nu dezamăgește, oferind vitezele de lucru la care ne așteptam. Sistemul de operare Android 4.1 (Jelly Bean) rulează cu precizie, proiectul “Butter” afișând 60 de cadre pe secundă, fapt ce duce la o interfață grafică fiind mai fluidă.
Nexus 7 nu are probleme nici în jocurile cu grafică bogată, Dungeon Hunter 3 de la Gameloft funcționând impecabil. Ecranul și interfața grafică au un tip de răspuns foarte scurt astfel că nu veți sesiza nicio întârziere între momentul atingerii și momentul declanșării acțiunii. O parte din ecran este ocupată de butoanele capacitive iar acest lucru reduce suprafața totală vizibilă. Atunci când priviți un film sau navigați pe internet butoanele se retrag, ecranul de 7 inci fiind vizibil în totalitate. Faptul că butoanele capacitive sunt afișate pe ecran e puțin supărător dată fiind diagonala redusă a tabletei.
Google a integrat, pe lângă Wi-Fi și Bluetooth, un modul NFC ce are asociată funcția Android Beam.
În principalele benchmark-uri este evidențiată puterea de procesare a nucleelor Tegra 3. În Antutu 2.9.3 scorul obținut este de 10873 puncte iar benchmark-ul grafic NenaMark 2 afișează 55.9 de cadre pe secundă. Linpack for Android calculează o putere de 46.887 MFLOPS pentru procesele rulate pe un singur fir de execuție iar scorul pentru MultiThread se ridică la 116.563 MFLOPS.
Rezultate în benchmark-uri pentru Google Nexus 7
Antutu 2.9.3 – 10873
Quadrant Standard 2.0 – 3732
NenaMark2 – 55.9fps
Vellamo HTML 5 -1342
Vellamo Metal – 408
Linpack for Android – Single Thread 46.887 MFLOPS 1.79 secunde
Linpack for Android – MultiThread 116.563 MFLOPS 3.24 secunde