Introducere
Telefoanele hibrid s-au numărat printre cele mai dificile sarcini pe care le-au primit inginerii electroniști. Dacă electronica a putut fi dezvoltată exponențial și miniaturizată la o scară incredibilă, sistemele optice sunt cu mult mai pretențioase.
Cantitatea de lumină rămâne o variabilă foarte importantă pentru calitatea unei imagini, iar sistemul optic format din mai multe lentile de diverse tipuri trebuie să concentreze razele de lumină din fața sa pe un senzor de dimensiuni foarte mici. În cazul noului Zenfone Zoom, senzorul foto furnizat de Panasonic are o latură de numai 0.85 centimetri.
Telefoanele pe care le putem găsi astăzi pe piață pot realiza fotografii la o calitate acceptabilă, fără a excela în acest domeniu. Cu alte cuvinte, fotografiile realizate cu telefonul sunt bune atâta timp cât le păstrăm pentru noi și cercul nostru de prieteni. Din fericire, fotografii profesioniști știu să aleagă camere DSLR cu senzori full-frame și obiective luminoase pentru a ne oferi cadre cât mai spectaculoase.
ASUS Zenfone Zoom iese din mulțime cu ajutorul sistemului optic furnizat de japonezii de la HOYA. Sistemul optic miniaturizat promite un zoom optic 3X și o mai bună încadrare a fotografiilor.
ASUS Zenfone Zoom pleacă de la un cadru de tip unibody, din aluminiu, fabricat cu ajutorul mașinilor cu comandă numerică (CNC). Mai apoi aceasta este sablată și anodizată pentru protecția anticorozivă. ASUS spune să sunt necesare 201 de procese tehnologice pentru a obține un cadru pentru telefonul Zoom.
Vezi ofertele pentru Zenfone Zoom!
Pe partea frontală, ASUS Zenfone Zoom arată ca orice alt phablet cu Android. Ecranul cu suprafață capacitivă și filtru acoperă partea frontală, având la bază trei butoane tactile, marcate grafic. Partea superioară este dominată de logo-ul ASUS, de difuzorul central pentru telefonie, iar spre colț sesizăm camera foto frontală și un mic senzor.
Partea din spate este acoperită cu piele, o caracteristică specifică mai degrabă telefoanelor de lux decât unui camera-phone. Zona camerei foto principale este marcată cu un cerc din plastic în interiorul căruia putem observa lentila cu un diametru mare, blițul bi-color și fotodioda laser pentru sistemul de focalizare rapidă.
Pe laterale, utilizatorul va simți imediat senzația plăcută a ramei din aluminiu și va putea profita de butoanele dedicate pentru fotografiere, înregistrare video, zoom optic (volum) și on/of.
Butoanele amplasate pe laterala dreaptă sunt, de asemenea, metalice fiind ușor de identificat. În rest, vom găsi conectorii obișnuiți pentru generațiile actuale de telefoane cum ar fi microUSB și conectorul audio de 3.5mm.