Performanțe
ASUS Zenfone Go ZC500TG ne face o surpriză plăcută dat fiind prețul mic de achiziție și cipsetul de buget de la MediaTek. Telefonul se mișcă surprinzător de bine în sarcinile uzuale iar aplicațiile se încarcă surprinzător de repede. Se încarcă e impropriu spus, pentru că ele sunt deja prezente în memoria RAM și sunt doar activate de sistemul de operare Android.
Cum a reușit ASUS să ofere un telefon ieftin, cu același cip folosit de o mulțime de alți producători dar net superior concurenței? ASUS a adăugat pe Zenfone Go 2GB de memorie RAM, fapt care schimbă radical comportamentul telefonului.
Memoria RAM generoasă permite menținerea mai multor aplicații active, astfel încât pornirea unei noi aplicații nu presupune ștergerea alteia din RAM pentru a face loc următoarei. În cazul telefoanelor OEM cu 512MB RAM sau chiar 1GB, sistemul de operare Android este nevoit să facă trashing (află mai multe despre trashing pe Wiki).
Transferul datelor între RAM și memoria flash consumă resursele procesorului și generează timpi de așteptare. Procesul acesta se poate repeta până telefonul se blochează definitiv. Prin instalarea a 2GB de memorie RAM, au fost evitate o mulțime de neplăceri, experiența de utilizare fiind mult îmbunătățită.
În ceea ce privește testele sintetice rezultate sunt cele așteptate. În 3Dmark Ice Storm Extreme telefonul obține numai 2014 puncte, arătându-ne totuși că este un telefon de buget și nu un high-end.
Rezultate pentru ASUS Zenfone Go ZC500TG
- 3Dmark Ice Storm – 2929
- 3Dmark Ice Storm Extreme – 2014
- 3Dmark Ice Storm Unlimited – 2979
- PCMark pentru Android – Work performance –2490
- PassMark Performance– 2748
- Antutu v6 – 23735
- Quadrant Standard –
- Vellamo Browser – 1785
- Vellamo Metal – 785
Capturi cu rezultatele obținute în benchmarkuri de ASUS Zenfone Go ZC500TG