Camerele video
Zenfone 3 ZE520KL introduce în gama ASUS noul senzor foto Sony IMX298. Calitățile acestuia sunt deja recunoscute de utilizatori, iar software-ul ASUS crește și mai mult valoarea acestuia. Senzorul foto Sony IMX298 mai este montat și pe telefoanele: Huawei G9 Plus, Xiaomi Mi 5, ZTE Nubia Z11 sau Huawei Mate 8, toate aceste modele fiind încercări ale respectivilor producători de a se situa în zona high-end.
Camera principală PixelMaster 3.0 cu rezoluția de 16 megapixeli dispune pe lângă senzorul Sony de lentile Largan cu șase elemente și o difragmă f/2.0. Focalizarea se face cu ajutorul tehnologiei TriTech în numai 0.03 secunde conform ASUS, însă veți întâlni scenarii în care focalizarea va dura vizibil mai mult. ASUS folosește un sistem cu laser, care măsoară distanța până la subiect, detecția de fază și focalizarea continuă.
O altă caracteristică interesantă este optimizarea HDR în timp real. Utilizatorul va putea întoarce camera spre o sursă de lumină, iar obiectele din zona sursei vor fi vizibile în mod corect. Toate acestea conduc la realizarea de fotografii foarte bune, atât în interior, cât și la lumina zilei.
Zenfone 3 ZE520KL poate înregistra filme la rezoluția 4K, un lucru surprinzător pentru un telefon cu preț mediu. Camera foto a noului Zenfone 3 e clar peste orice altă cameră pe care a oferit-o ASUS până acum, la fel și software-ul acesteia.
Moduri pentru camera principală PixelMaster
- Back Light (HDR)
- Low Light
- Manual Mode (setări manuale)
- Real Time Beautification
- Super Resolution Mode (fotografii cu rezoluții de până la 4 ori mai mari)
- Night
- Depth of Field
- Photo Effect
- Selfie Panorama, Selfie
- GIF Animation
- Panorama Selfie
- Miniature
- Time Rewind
- Smart Remove Mode
- All Smiles Mode
- Slow Motion Mode
- Time Lapse Mode
Camera frontală are o rezoluție de 8 megapixeli și va fi pe placul amatorilor de selfie-uri datorită diafragmei f/2.0 și a diverselor moduri de fotografiere. Bineînțeles, nu lipsește funcția Real Time Beautification care atenuează trăsăturile faciale cum ar fi coșurile sau ridurile.
Moduri pentru camera frontală PixelMaster :
- Back Light (HDR) Mode
- Low Light Mode
- Real Time Beautification Mode
- GIF Animation Mode
- Panorama Selfie Mode
Fotografii realizate cu ASUS Zenfone 3
Fotografia de mai jos este realizată cu ASUS Zenfone 3, cu camera foto fiind îndreptată către un soare puternic tocmai pentru a demonstra capacitatea funcției HDR (high dynamic range). Telefonul a reușit să reducă influența luminii puternice a soarelui și să surprindă detaliile vehiculelor din față.
ASUS Zenfone 3 se descurcă foarte bine la lumina zile, în scenele urbane, chiar și atunci când obiectele se flă la distanțe diferite de aparat. Focalizarea este bine realizată, iar culorile sunt apropiate de cele percepute de ochiul uman.
Pe timp de noapte, când lumina nu este suficientă iar poluarea luminoasă afectează capacitatea senzorului de a se adapta la scenă, Zenfone 3 face adevărate minuni. Imaginile captate nu au un nivel de zgomot supărător, iar nuanțele coloristice sunt surprinse bine dacă în cazul obiectelor apropiate de cameră.
ASUS Zenfone 3 poate filma la rezoluție FullHD, precum și la rezoluție 4K, lucru care nu este la îndemâna oricărui telefon. Clipurile sunt surprinse cu claritate, imaginea nu este distorsionată prea mult iar zgomotul este păstrat la un nivel decent. Putem spune că Zenfone 3 filmează mai bine decât undele DSLR-uri entry-level.