stiri

NVIDIA demareaza proiectul Denver

Încurajată de succesul pe care le-a avut platforma Tegra 2, compania NVIDIA a decis să dezvolte un nou procesor de înaltă performanță, bazat pe arhitectura ARM. „Proiectul Denver” constă într-un chip complex ce va avea la bază instrucțiunile ARM și unitățile de procesare grafică NVIDIA. Noul chipset va fi integrat de la staţii de lucru până la supercomputere.

NVIDIA a achiziționat licențele de fabricație pentru actualul procesor ARM Cortex-A15 ce va fi parte componentă a viitoarei platforme Tegra. Arhitectura ARM conduce pentru moment pe piața dispozitivelor mobile dovedindu-se extrem de puternică.

„ARM este arhitectura cu cel mai rapid grad de dezvoltare din istorie”, a afirmat Jen-Hsun Huang, preşedinte şi CEO NVIDIA. „Acest lucru marchează începutul unei ere în care Internetul va fi omniprezent şi fiecare dispozitiv va oferi acces instant la Internet” a completat acesta.
Dacă actuala platformă Tegra 2 poate rula fără probleme un joc cu grafică avansată așa cum este Need For Speed Shift în mod sigur viitoarea generației ne va aduce un plus de performanță ce va consolida și mai bine poziția pe piață a procesoarelor ARM.

To Top

Citește articolul precedent:
Browserul Dolphin Mini înoată prin Android Market

Noul browser Dolphin Mini a intrat în mod oficial printre aplicațiile disponibile pe Android Market. Versiunea 1.0, lansată la scurt...

Închide