stiri

Noul Samsung Galaxy Note a crescut la 10.1 inci

Din capul locului vă spunem că-l vom vedea pe piață în România în luna septembrie. E poate cea mai relevantă informație pe care v-o putem oferi  despre noul model de GALAXY Note. Evident, așteptăm detaliile despre preț. În toamnă, tableta poate trece-n altă clasă, cea de 10.1 inci. Sub carcasă are procesor cu 4 nuclee tactate la 1,4GHz și 2 GB RAM. Suntem curioși cine o să mai poată purta în buzunar un astfel de Note…

Samsung va oferi 3 modele – unul cu WiFi, unul la care adaugă 3G HSPA-Plus și unul cu LTE, ce va vedea lumina ecranului undeva pe la sfârșitul anului. Producătorul insistă pe caracterul multifuncțional al lui Samsung Note și merită să amintim declarația optimistă a lui JK Shin, Preşedintele diviziei de IT & Mobile Communications din cadrul Samsung Electronics. Am întărit cu bold direcția în care se îndreaptă GALAXY Note odată scos din cutie.

„GALAXY Note 10.1 continuă să demonstreze angajamentul Samsung de a inova prin intermediul unor soluţii mobile complete, care să permită crearea unui conţinut personalizat şi relevant. Experienţa a arătat că luarea de notiţe, captarea ideilor creative şi schiţele sunt cele mai la îndemână şi personale moduri de a fi mai eficient şi creativ. Astfel, tehnologia avansată şi specificaţiile lui GALAXY Note 10.1 le oferă utilizatorilor posibilitatea de a produce, crea şi personaliza modul în care comunică”.

GALAXY Note 10.1 poate afișa două aplicaţii simultan pe ecran prin intermediul funcţiei Multiscreen.Utilizatorul poate lucra cu 2 jumătăți de ecran, pot urmări un clip într-o parte și pot desena/schița/scrie în cealaltă. Tableta vine cu Samsung S Pen și cu aplicația premium Adobe Photoshop Touch.

GALAXY Note 10.1 are o cameră principală de 5 megapixeli şi o cameră secundară frontală de 1,9 megapixeli. Specificațiile sunt detaliate în tabelul primit de la producător. Din câte puteți observa în imaginile de mai jos, sunt disponibile 2 variante cromatice.

Fotografii oficiale GALAXY Note 10.1

Specificaţiile GALAXY Note 10.1

Reţea  

 HSPA+ 21Mbps (HSDPA 21Mbps / HSUPA 5.76Mbps)Quad Band 850/900/1900/2100 MHz

Procesor

 Procesor 1.4 GHz quad-core

Display

255.8mm (10.1”) WXGA(1280×800) LCD + Digitizer

SO

Android 4.0 (Ice Cream Sandwich)

Cameră

Principală (Spate): 5 Megapixeli Auto Focus Camera cu LED FlashSecundară (Faţă): 1.9 Megapixeli VT Camera

Video

Codec: MPEG4, H.263, H.264, VC-1, DivX, WMV7, WMV8, WMV9, VP8Format: 3GP(MP4), WMV(ASF), AVI, FLV, MKV, WebM

Full HD(1080p) Playback & HD Recording

Audio

Codec: MP3, OGG, WMA, AAC, ACC+, eAAC+, AMR(NB,WB), MIDI, WAV,AC-3, Flac
Music Player with SoundAlive
3.5mm Ear Jack

Aplicaţii optimizate pentru S Pen

S Pen Experience (S Note, S Planner, My Story)(* mai multe aplicaţii optimizate S Pen sunt disponibile pe Samsung Apps)
Multiscreen
Adobe® Photoshop® Touch
Shape Match, Formula Match
Polaris Office

Aplicaţii de împărtăşire a conţinutului

Samsung AllShare Play / Samsung AllShare Cast
Samsung Kies /Samsung Kies Air

Servicii şi specificaţii de conţinut

Samsung TouchWiz / Samsung L!ve Panel
Samsung Apps
Samsung Hub-   Music Hub / Game Hub
–   Learning Hub* / Readers Hub* / Video Hub* / Media Hub*(US only)
(Disponibilitatea funcţiei Learning Hub şi Video Hub sunt limitate în funcţie de piaţă. Readers Hub va fi disponibilă pentru descărcare de pe Samsung Apps mai târziu în acest an.)
Samsung S Suggest
Serviciul de comunicare mobil Samsung ChatOn
Google Search, Google Maps, Gmail, Google Latitude
Google Play Store, Google Play Books, Google Play Movies
Google Plus, YouTube, Google Talk,
Google Places, Google Navigation, Google Downloads

Soluţii corporate

Exchange ActiveSyncOn-Device Encryption
Cisco VPN (Virtual Private Network)
Juniper Junos Pulse VPN

GPS

A-GPS(3G version)S-GPS(WiFi version)

Glonass

Conectivitate

Bluetooth technology v 4.0 (Apt-X Codec support)USB 2.0 Host
Wi-Fi 802.11 a/b/g/n (2.4 & 5 GHz), Wi-Fi Direct, Wi-Fi Channel Bonding
mHL, 3.5mm, IR LED(Smart Remote: Universal Remote Control)

Senzori

Accelerometru, Busolă digitală, Lumină, Giroscop

Memorie

16/32/64GB User memory + 2GB (RAM)microSD (up to 64GB)

Dimensiune

262 x 180 x 8.9 mm, 600g (3G), 597g (WiFi)

Baterie

Baterie standard, Li-ion 7,000mAh
To Top

Citește articolul precedent:
Sony Xperia P
Sony Xperia P va face trecerea Android 4.0

Sony Xperia P va face trecerea la Android 4.0 Ice Cream Sandwich în perioada 19-25 august. Anunțul a fost postat...

Închide