Motorola Mobility şi Orange România lansează Motorola XOOM 2
Motorola XOOM™ 2 este puternică, portabilă şi gata să cucereasca lumea
Continuând succesul modelului Motorola XOOM™, Motorola Mobility surprinde din nou universul tabletelor, cu o tabletă care oferă experienţe complexe pe piaţa românească. Motorola XOOM™ 2 vine cu o eficienţa crescută, experienţe bogate de divertisment şi personalizabile şi este un răspuns pentru consumatorii aflaţi în căutarea unui produs care să poată ţine pasul cu stilul lor de viaţă. Tableta este prevăzută cu caracteristici 3G şi capacităţi Wi-Fi şi este disponibilă în România de astăzi, 19 martie.
„Tabletele devin rapid un instrument esenţial pentru a rămâne conectat, a-ţi face treaba şi a te distra acasă şi în mişcare,” a declarat Mihai Madas, Director de Vânzări pentru România şi Serbia, Dispozitive Mobile, Motorola Mobility „Suntem foarte încântaţi de acest model nou care se adaugă portofoliului nostru şi continuă succesul modelului original Motorola XOOM pentru a oferi acum experienţa unei tablete mai puternice în România.”
„Tabletele din portofoliul Orange au avut un mare succes, iar noul produs Motorola XOOM 2 ce încorporează capabilităţi tehnologice de ultimă oră, diversifică acest segment şi vine în întâmpinarea cerinţelor clienţilor noştri. Ea poate fi achizitionată din magazinele Orange la preţuri începând de la 299 de euro împreună cu abonamentul Colibri 35, pe 2 ani. Prin abonamentele de date Colibri ce facilitează accesul la toate avantajele tabletei, clienţii beneficiază de acces nelimitat la internet, opţiuni gratuite în funcţie de tipul de abonament ales şi download la viteze mari.” a declarat Pavel Căruntu, Product Manager Devices Orange România.
Noul Motorola XOOM 2 este prevăzut cu Android™ 3.2, un procesor cu două nuclee de 1,2 GHz, afişaj rezistent cu Corning® Gorilla® Glass şi un înveliş de protecţie împotriva stropilor pentru a-ţi da încrederea că poţi merge oriunde şi poţi face orice. În plus, tableta conţine noua aplicaţie MotoCast™1 care permite transferul tuturor fişierelor de muzică, fotografii, materiale video şi documente între calculator şi tabletă fără a avea nevoie de alte instrumente media, aplicaţii sau cabluri.
Motorola XOOM 2: mai uşor şi mai luminos
Motorola XOOM 2 are un ecran lat de 10.1 inchi cu afişaj HD şi Android 3.2 Honeycomb, la fel ca predecesorul său, însă asemănările se opresc aici. Afişajul este mai luminos şi mai dinamic ca oricând, cu o îmbunătăţire a culorilor, iar marginile au fost proiectate strategic pentru o manevrare mai confortabilă – această tabletă este plăcută privirii şi uşor de mânuit. Motorola XOOM 2 are multiple caracteristici Business Ready, cum ar fi suport VPN şi criptarea datelor.
Motorola XOOM 2 este prevăzută cu MOTOPRINT integrată în aplicaţiile cheie astfel încât să puteţi imprima de pe tabletă, fără a avea nevoie de cabluri. Este cu aproximativ 100 de grame mai uşoară decât modelul original Motorola XOOM, aşa că o puteţi lua la drum mai uşor şi rezistă la băuturi vărsate pe ea sau la ieşiri furtunoase din maşină direct în ploaie datorită învelişului de protecţie împotriva stropilor. Deoarece bateria poate asigura peste 10 ore de redare video, vă poate însoţi oriunde trebuie să mergeţi.
Accesorii care vă permit o conectare mai uşoară, de oriunde
Cu ajutorul setului Work and Play, cuplaţi tableta la staţia multimedia HD pentru a vă conecta la HDTV, difuzoare şi alte periferice pentru divertisment pe marele ecran. Faceţi mai multe lucruri în ritm mai rapid cu ajutorul tastaturii şi mouse-ului cu tehnologie Bluetooth®2 incluse. Acum, când tableta se află pe platforma de încărcare, controlerul inteligent (Smart Controller) vă permite să dirijaţi întregul spectacol de pe propria canapea confortabilă.
Detalii tehnice
|
Motorola XOOM 2 |
procesor |
Procesor cu două nuclee de 1,2GHz |
software |
Android 3.2 Honeycomb |
afişaj |
Afişaj HD de 10,1 inchi cu Corning® Gorilla® Glass |
caracteristici speciale |
Protecţie împotriva stropilor şi margini speciale aplatizate pentru o manevrare mai uşoară. |
cameră |
cameră HD de 5 MP şi 1,3 MP cea frontală, cu zoom digital, auto-focus şi bliţ LED |
memorie3 |
1 GB RAM; stocare de 16 GB |
durata bateriei4 |
Peste 10 ore de utilizare web (pe Wi-Fi) sau 9 ore de redare video la 720p. |
sunet |
Sunet surround 3D virtual |
dimensiuni |
253,9 mm x 173,6 mm x 8,8 mm |
greutate |
599 g |
caracteristici de afaceri |
Business Ready cu securitate de nivel afaceri şi Active Sync pentru sincronizarea e-mailului de serviciu, contactelor şi calendarului. Conectivitate prin USB şi HDMI, Citrix® Receiver® şi Citrix® GoToMeeting® preinstalate si cu MotoCast pentru a putea accesa şi transfera fişierele de pe calculator pe tabletă. |