Într-o vizită obișnuită în Google Play, am dat peste Magic Portals. Dacă sunteți câtuși de puțin geeks, vă va stârni curiozitatea numai numele și primele imagini ale jocului și nu veți regreta dacă-l descărcați. Magic Portals combină puzzle-uri inedite cu o experiență retro de gaming 2D și dragostea de portaluri.
Singurul lucru pe care personajul tău poate să-l facă este să se miște stânga-dreapta, să deschidă portaluri și să cadă în gol. Trebuie să culegi diamante, să treci de obstacole (pe care poți să împingi sau să le teleportezi) și să ajungi la sfârșitul nivelului. Destinația arată cel puțin ciudat, pare o poartă de fier în care te pândesc flăcări sau un soi de fum roșu, oricum ceva neprimitor. Dar dacă ne gândim că și ochii personajului lasă în urmă o dâră roșie, parcă are sens ca el să se simtă în largul lui în condiții neomenești.
Simțim totuși lipsa unei povești. Fără un scenariu cât de simplist, jocul ridică unele suspiciuni, cum ar fi cea de mai sus. În plus, sunt un vrăjitor? Un mag? Un demon? De ce adun diamante? Sunt lacom? Am datorii?
Dezvoltatorii se laudă deja cu o colecție de peste 90 de niveluri și promit mai multe. Nu putem să nu exprimăm laude pentru boss fights, nu neapărat pentru cum sunt, dar pentru faptul că există. De asemenea, faptul că inamicii trebuie eliminați prin împingere „peste bord” e ilar.
Magic Portals este disponibil în Google Play atât în variantă gratuită, cât și plătită la 3,54 RON. Puteți urmări detalii despre Magic Portals pe Facebook la http://www.facebook.com/MagicPortals.