stiri

HTC Zeta la prima apariție pe net

HTC Zeta

Zvonurile privind noile generații de telefoane și tablete HTC sunt tot mai dese în ultima perioadă, semn că în laboratoarele companiei taiwaneze se desfășoară o activitate intensă. Dacă zilele trecute vorbeam despre HTC Edge, primul telefon cu Tegra 3 și HTC Quatro, prima tabletă construită pe cea mai recentă platformă NVIDIA, astăzi un nou terminal este ilustrat într-o fotografie „scursă” pe internet.

HTC Zeta ar putea fi primul telefon echipat cu un procesor Qualcomm APQ8064 tactat la frecvența de 2.5GHz. Celelalte specificații tehnice sunt mai pământești. Zeta integrează 1GB memorie RAM, ecran cu diagonala de 4.5 inci și rezoluție 720p și 32GB memorie flash.
HTC Zeta ar putea intra pe piață în prima parte a anului viitor. Smartphone-ul va veni cel mai probabil echipat cu Android 4.0 Ice Cream Sandwich. Primele informații oficiale despre noile generații HTC vor apărea în ianuarie 2012, în perioada CES-ului, sau cel mai târziu la sfârșitul lunii februarie, odată cu Mobile World Congress.
HTC Zeta

To Top

Citește articolul precedent:
Fete LG
LG anunță un Optimus 3D optimizat

LG a anunțat un nou upgrade pentru smartphone-ul Optimus 3D (P920). Începând cu 21 noiembrie, LG va rula în Europa...

Închide