stiri

HTC anunță rezultatele financiare pe trimestrul 3

HTC One M8

HTC anunță rezultatele financiare pe al treilea trimestru fiscal din 2014. Cifra de afaceri a fost de 41,9 miliarde de dolari Taiwan (1,09 miliarde de euro) în perioada iulie-septembrie. Profitul net a fost de 0,6 miliarde de dolari Taiwan (0,015 miliarde de euro) sau 0,78 dolari Taiwan (0,020 euro) per acțiune. Profitul brut a fost de 22.9%, iar profitul operațional de 0,4%.

Veniturile neauditate înregistrate de HTC în octombrie s-au cifrat la 15,8 miliarde de dolari Taiwan (0,41 miliarde de euro), în timp ce veniturile înregistrate în primele 10 luni din 2014 s-au ridicat la 155,8 miliarde de dolari Taiwan (4,05 miliarde de euro).

Evoluția profitabilității HTC din trimestrul al treilea al acestui an se datorează vânzărilor vârfului de gamă HTC One (M8) și familiei de dispozitive Desire, care au continuat să ocupe poziții fruntașe, în ciuda competiției ridicate.

HTC One M8

HTC One M8

Familia de smartphone-uri HTC Desire a evoluat puternic în semestrul al treilea al anului 2014, înregistrând o creștere a cotei de piață și a numărului de noi utilizatori. Telefoanele Desire 610 și 510 au avut un succes peste așteptări, fiind foarte bine vândute atât în SUA, cât și în Europa, în timp ce Desire 816 a menținut vânzări solide în Taiwan, China, India și Orientul Mijlociu. Desire 820, primul smartphone din lume cu procesor octa-core pe 64 de biți, a fost lansat în China și a fost distribuit de cei mai importanți operatori din toată lumea.

În luna octombrie a avut loc și lansarea Nexus 9, prima și cea mai nouă tabletă creată în colaborare cu Google. Nexus 9 este prima tabletă din lume care utilizează Android Lollipop 5.0, cel mai nou sistem de operare al Google.

To Top

Citește articolul precedent:
Google Play Music intră în România

Google va oferi utilizatorilor români posibilitatea de a accesa contra-cost muzica din Google Play Music. Google Play Music oferă acces...

Închide