Google a trimis o notificare dezvoltatorilor argentinieni prin care sunt anunțați că nu vor mai fi plătiți pentru aplicațiile urcate în Google Play. Decizia va intra în vigoare începând cu data de 27 iunie și va fi menținută pe o perioadă necunoscută.
Google sugerează dezvoltatorilor de software din Argentina să folosească conturile din alte state pentru a-și valorifica munca. Decizia a fost determinată de o nouă lege argentiniană ce aplică o serie de restricții pentru schimburile valutare. Ultimele plăți către aceștia se vor face pe 22 iulie iar aplicațiile pot fi retrase din Google Play până în data de 27 iulie.
Google Play este cel mai mare magazin de aplicații pentru sistemul de operare Android. Google Play stochează peste 700.000 de aplicații iar numărul acestora se modifică în fiecare secundă.