Ericsson ConsumerLab a identificat cele mai importante tendințe de consum în IT&C pentru anul 2014. De peste 15 ani, ConsumerLab a desfășurat o multitudine de cercetări pentru a identifica valori, tipare de comportament și modurile în care oamenii folosesc tehnologia. Programul global de cercetare al companiei se bazează pe interviuri anuale cu peste 100.000 de indivizi din peste 40 de țări și 15 metropole.
Cele mai importante 10 tendințe de consum in IT&C pentru 2014 identificate de Ericsson sunt:
1. Aplicațiile vor schimba societatea – Rata de adopție din ce în ce mai mare a smartphone-urilor a schimbat complet modul în care comunicăm sau folosim internetul. Ca urmare, oamenii au început să caute aplicații pentru orice – de la aplicații pentru cumpărături la cele pentru transport sau comunicarea cu autorități. Mai mult decât atât, aplicațiile devin mai importante ca modelul de telefon folosit.
2. Amprentele vor debloca orice dispozitiv personal – Website-urile au început să necesite parole din ce în ce mai lungi, formate dintr-o multitudine de numere, cifre și simboluri, pe care, de cele mai multe ori, utilizatorii le uită. Acesta este principalul motiv pentru creșterea interesului pentru alternative biometrice. Spre exemplu, studiile Ericsson au descoperit că 52% dintre utilizatorii de smartphone-uri doresc să-și folosească amprentele în locul parolelor, iar 48% dintre aceștia ar fi interesați să folosească sisteme de scanare a retinei pentru a-și debloca dispozitivele. 74% cred că smartphone-urile biometrice vor fi folosite în mod curent în 2014.
3. Smartphone-urile vor putea efectua din ce în ce mai multe măsurători ale corpului uman – Tensiunea arterială și pulsul sunt doar câteva exemple de ce își doresc utilizatorii să poată măsura cu ajutorul dispozitivelor mobile. 40% dintre utilizatorii de smartphone-uri își doresc ca telefonul lor să le înregistreze toate activitățile fizice și 56% dintre aceștia ar prefera să-și monitorizeze tensiunea arterială și pulsul cu ajutorul unui inel inteligent.
4. Internet oriunde – La momentul actual, calitatea conexiunii la internet este încă sub nivelul calității serviciilor de voce. Utilizatorii de smartphone-uri au început să realizeze că semnalul telefonului nu mai este relevant, deoarece acesta asigură o conexiune de voce de calitate, dar nu neapărat și acces suficient de bun pentru transferul de date. Studiile făcute de Ericsson au descoperit că nivelul cel mai scăzut de satisfacție cu o conexiune la internet este la metrou.
5. Smartphone-urile vor reduce inegalitatea digitală – Accesul la internet la nivel global este încă inegal și nepotrivit distribuit, lăsând loc la ceea ce se numește „digital divide”. Apariția smartphone-urilor din ce în ce mai ieftine înseamnă că utilizatorii nu vor mai avea nevoie de dispozitive scumpe care să le permită accesul la internet. 51% dintre consumatorii la nivel global sunt de părere că telefoanele lor mobile sunt cele mai importante dispozitive, iar pentru mulți dintre aceștia au început să devină sursa principală pentru accesarea internetului.
6. Beneficiile internetului surclasează riscurile – Pe măsură ce internetul devine o parte integrantă a vieții de zi cu zi, riscurile asociate acestuia devin din ce în ce mai vizibile. 56% dintre utilizatorii de internet sunt preocupați de aspecte de securitate. Totuși, doar 4% dintre aceștia au afirmat că ar folosi internetul mai puțin din acest motiv. În schimb, consumatorii au început să aplice diverse strategii pentru a micșora riscurile ca a fi mai atenți ce informații furnizează online.
7. Servicii video la cerere – Deși, în acest moment, există mai multe opțiuni de conținut media, utilizatorii sunt mai puțin dispuși să aleagă ceea ce vor ei să urmărească. De fapt, prietenii acestora exercită o influență mai mare când vine vorba de alegerea conținutului video vizionat. Ericsson a descoperit că 38% dintre utilizatorii chestionați urmăresc, de câteva ori pe săptămână, clipuri video recomandate de prietenii lor. Tot prietenii influențează și ce bloguri citesc utilizatorii sau ce muzică ascultă.
8. Consum de date controlat – 48% dintre utilizatori folosesc aplicații pentru a-și înțelege mai bine consumul de date. În timp ce 41% dintre utilizatori își doresc să știe ce volum de date consumă, 33% dintre aceștia vor să fie siguri că sunt facturați corect și 31% nu vor să-și depășească planul tarifar de date. Studiile arată și faptul că 37% dintre deținătorii de smartphone-uri folosesc cu regularitate aplicații pentru a-și verifica viteza de conectare.
9. Senzori interactivi oriunde – Pe măsură ce serviciile interactive de internet devin din ce în ce mai uzuale, consumatorii se așteaptă ca mediul înconjurător să fie la fel de interactiv. Până la finalul anului 2016, peste 60% dintre utilizatorii de smartphone-uri cred că senzorii vor fi încorporați în orice lucru, de la sisteme de sănătate la transportul în comun,mașini, case sau birouri.
10. Conținut video disponibil oricând și de pe orice dispozitiv – Având în vedere că 19% din timpul petrecut urmărind conținut video are loc de pe telefoane sau tablete, consumatorii încep să-și schimbe locul din care vizionează conținut video sau TV pentru a se adapta stilului de viață zilnic. Spre exemplu, aceștia pot începe să urmărească conținutul video sau TV acasă, apoi să pună pauză și să-l reia într-un mijloc de transport în comun, în timp ce se deplasează spre birou. Acest lucru va implica, aproape întotdeauna, și schimbarea dispozitivului de pe care se urmărește conținutul video sau TV.