stiri

Discuții despre viitoarele rețele 5G din România

ASUS Zenfone Zoom - fotografie pe timp de noapte.

Peste 500 de specialiști interesaţi de industria telecomunicaţiilor şi economia digitală au participat la ediţia 2018 a conferinţei Ziua Comunicațiilor. Evenimentul a surprins atât planurile comune ale MSCI și ANCOM de înfiinţare a unui grup de lucru pentru conturarea strategiei naţionale 5G, cât şi priorităţile de business ale principalilor operatori din piaţă. Complementar, ANCOM a prezentat bilanţul industriei telecom la momentul decembrie 2017, la nivelul penetrării serviciilor mobile în rândul populaţiei şi a acoperirii geografice, care a ajuns la 98%.

Președintele ANCOM, Sorin Grindeanu a nuanțat intenţia agenției de alocare a unei părţi din sumele plătite anual de către operatori pentru utilizarea spectrului de frecvențe, către finanţarea unor proiecte de creştere a calităţii serviciilor şi satisfacţiei utilizatorilor finali. Punerea în practică a acestui plan are însă nevoie de un cadrul legal, care în mod curent se afla în analiză.

„ANCOM-ul deţine o sumă considerabilă provenită din industrie, dar agenţia nu îşi doreşte şi nu trebuie să fie bancă. De aceea, vrem ca o parte importantă din această sumă să se întoarcă în industrie, să o ajute şi să o impulsioneze. La momentul actual, colegii mei din departamentul juridic al ANCOM lucrează împreună cu ministerul la crearea unui cadru legal prin care să putem finanţa proiecte care să crească calitatea şi accesibilitatea serviciilor pentru utilizatorii români. Aş vrea ca toate regulile care se vor aplica la finanţare să fie similare celor proiectelor europene – cu ghid de finanţare şi toate instrumentele necesare”, a explicat preşedintele ANCOM.

To Top

Citește articolul precedent:
Samsung Galaxy A6
Telefoanele Samsung Galaxy A6 si A6+ ajung în magazinele românești

Samsung a anunțat astăzi disponibilitatea în magazine a celui mai nou smartphone, Galaxy A6. Noile smartphone-uri Galaxy A6 și A6+...

Închide