Brașovenii de la Allview, cunoscuți importatori de OEM-uri chinezești, vor face ceva donații din banii clienților pentru Fundația HOSPICE Casa Speranței. Firma românească a demarat o campanie prin care clienții pot dona bani către această fundație, ce are ca scop declarat sprijinirea persoanelor aflate în suferință. Bineînțeles, există și posibilitatea să donați bani sau să vă implicați în acțiuni caritabile și fără ajutorul corporațiilor.
Parteneriatul dintre Allview și HOSPICE Casa Speranței a început în iunie anul acesta, cu ocazia evenimentului de caritate Hospice Carnival.
HOSPICE Casa Speranței este organizația non-profit care a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii complete de îngrijire paliativă copiilor și adulților diagnosticați cu boli incurabile.