Într-o lume în care orice individ poate patenta apa caldă sau un perpetuum mobile (și nu râdeți pentru că sunt patente înregistrate pe așa ceva) există cazurile unor companii, care în lipsa unor competențe inginerești serioase brevetează mișcări și elemente grafice drept tehnologii.
În condițiile în care Apple nu a ezitat să copieze ideile bune, helanca lui Jobs e inspirată din uniformele muncitorilor de la Sony, alte tehnologii sunt cumpărate, reprezentând creația unor creiere din cadrul unor campanii despre care nu se vorbește prea mult, atunci unde e meritul Apple. Fără să fim malițioși putem spune că meritele Apple țin mai mult de partea de design și de marketing și mai puțin de inginerie electronică.
Design-ul Apple e atât de apreciat încât niște coreeni fără imaginație l-au copiat întocmai, fabricând un ambalaj identic. Lipsa lor de inspirație a fost taxată cu peste un miliard de dolari, o sumă mai mare decât externalizarea procesului de creație într-o țară europeană.
Dar de unde atâta inspirație în birourile de design de la Apple? Inspirația e în lucrurile care ne înconjoară, multe dintre ele create de artiști anonimi. Celebrul ceas Apple este copiat după orologiul emblematic al căilor ferate elvețiene, spun unii oficiali ai Schweizerische Bundesbahnen citați de Blick.
Elvețienii nu sunt încântați că ceasul lor vechi de sute de ani apare pe un telefon nou ce aduce miliarde de dolari în visteria companiei producătoare. Fiind o țară cu tradiție în cămătărie (că doar nu fac bani din agricultură), elvețienii se gândesc să-i dea în judecată pe cei de la Apple pentru plata unor licențe.
Acum nu știm cât de asemănătoare sunt cele două ceasuri din imaginea de mai jos dar puteți să judecați și singuri. Și apropo de ceasuri, știți de ce HTC arată întotdeauna 10:08 în toate reclamele?! Dacă nu, intrați pe acest post și o să aflați.