ASUS a prezentat la Computex 2013 o serie de produse cu totul noi ce rulează sistemul de operare Android. Pe lângă tabletele Memo Pad, ASUS a anunțat un produs inovator ce combină calitățile unui notebook cu mobilitatea unei tablete.
ASUS Transformer Book Trio are la bază tehnologia Intel și rulează atât sistemul de operare Windows 8 cât și Android.
ASUS Transformer Book Trio cu NVIDIA Tegra 4
ASUS Transformer Book Trio dispune de un ecran IPS detașabil cu diagonala de 11.6 inci și poate comuta din mediul Windows în Android aproape instant. Stația de Andocare încorporează procesorul Intel Core i7, tastatura și hard disk-ul de 750GB.
Ecranul detașabil are în spatele său un procesor Intel Atom la 2.0 GHz, 64GB de memorie flash, precum și modulele de comunicație radio. Dacă modelele vechi veneau cu rezoluții mici, noul Transformer Book Trio beneficiază de rezoluție FullHD (1920 x 1080) de la bun început. Stația de andocare servește și ca bază pentru reîncărcarea acumulatorului intern montat în partea detașabilă.