ASUS a prezentat la MWC 2018, în Barcelona, noul ZenFone 5 Lite, primul telefon din lume echipat cu patru camere foto independente, ce a fost anunțat la nivel global. ZenFone 5 Lite este alegerea perfectă pentru iubitorii de fotografie care vor să iasă din mulțime. Telefonul înlătură limitele privind creativitatea foto având o cameră principală de înaltă rezoluție – 20MP în față, 16MP în spate – și pentru prima dată, câte o cameră secundară cu unghi larg de 120°, atât pe spate, cât și pe față. Comparativ cu sistemele rivale, fiecare cameră lucrează independent pentru a obține cadre perfecte, de fiecare dată. Ecranul IPS Full HD+ de 6 inci are un raport 18:9 și o ramă foarte subțire, telefonul fiind mai ușor de ținut în buzunar grație corpului compact, similar cu cel al unui aparat standard de 5,5 inci.
Echipat cu platforma mobilă Qualcomm Snapdragon 630, ZenFone 5 Lite combină performanța incredibilă și o baterie de 3300mAh cu funcțiile avansate de securitate, incluzând NFC, deblocarea prin recunoaștere facială, recunoașterea amprentei și SIM-urile duale – totul pentru o experiență mobilă unică.
Principalele atuuri:
Creativitate fără limite: Primul telefon anunțat la nivel mondial ce are un sistem cu patru camere format dintr-o cameră frontală de 20MP și o cameră principală de 16MP, plus o cameră frontală și una principală cu unghi larg de 120°.
Vedere extinsă: Ecran IPS de 6 inci, cu rezoluție Full HD+ (2160 x 1080), ramă ultrasubțire și raport 18:9 într-un corp de dimensiuni similare cu cele ale unui smartphone de 5,5 inci
Platformă avansată: Platformă mobilă Qualcomm Snapdragon 630, cu baterie de 3300mAh, NFC, deblocare cu recunoaștere facială și cititor de amprente
Stilat și atrăgător: Cu panouri de sticlă conturată 2.5D pentru aspect și senzație premium
Prezentare video – ASUS ZenFone 5 Lite
Creativitate fără limite
Proiectat pentru adevărații iubitori ai fotografiei, ZenFone 5 Lite dispune de primul sistem cu patru camere foto ce a fost anunțat la nivel global, cu patru camere independente și complet funcționale. Fiecare dintre camerele de înaltă rezoluție – cameră Sony de 20MP în față și cameră de 16MP pe spate – este acompaniată de o altă cameră secundară cu unghi larg de 120°, ce este de două ori mai larg decât al obiectivelor standard, oferind tot ce-i mai bun din ambele zone. Față de alte sisteme, unde camera secundară lucrează în conjuncție cu camera principală pentru efecte speciale, în ZenFone 5 Lite, fiecare dintre cele patru camere poate fi utilizată individual, înlăturând limitele ce stau în calea creativității și oferindu-le utilizatorilor libertatea de a compune cadrele în funcție de ocazie.
Având la dispoziție posibilitatea de a fotografia cadre standard, cât și cu unghi larg, atât cu camerele din spate, cât și cu cele frontale, ZenFone 5 Lite facilitează compunerea unor fotografii perfecte, fie selfie, wefie, peisaje, portrete sau poze de grup.
ZenFone 5 Lite include tehnologia ASUS BeautyLive cu suport pentru transmisiile video în direct pe Facebook, YouTube, Twitter, Instagram sau alte platforme sociale. Utilizatorii pot alege dintr-o gamă largă de îmbunătățiri – cum ar fi înlăturarea petelor cutanate sau ajustarea tonurilor tenului – în timp real și au la îndemână modul Mirroring pentru a evita clipurile video cu imagini în oglindă și text greu de citit. Funcția Beautification este ajutată de blițul LED cald, ce conferă tonuri perfecte pentru piele în fotografii sau în transmisiile efectuate în condiții de iluminare redusă.
Vedere extinsă
ZenFone 5 Lite are un ecran uimitor cu diagonala de 6 inci, dar este la fel de compact ca cele mai multe telefoane de 5,5 inci. Acest lucru este posibil grație ecranului Full View de ultimă generație, din margine în margine, ce are un aspect de 18:9 și o ramă ultrasubțire. Ecranul Full HD+ (2160×1080) oferă acuratețe în reproducerea culorilor – esențială pentru iubitorii de fotografie – iar formatul larg oferă o vedere mai mare pentru orice scenariu. Având suport pentru noile funcții 18:9 precum ‘zoom-to-fill’ de la Youtube, filmele și clipurile nu au arătat niciodată mai bine, iar ecranul extra-lat este perfect pentru utilizarea ferestrelor alăturate în modul peisaj sau stivuirea ferestrelor multiple în modul portret.
Performanțe avansate
ZenFone 5 Lite beneficiază de platforma mobilă Qualcomm Snapdragon 630 cu până la 4GB de memorie RAM pentru performanțe sensibil mai rapide pentru procesor și acceleratorul grafic. Pentru o conexiune la rețea extraordinar de rapidă, în orice situație, ZenFone 5 Lite are la dispoziție suportul 4G LTE, cu viteze de până la 400Mbps pentru download și până la 75Mbps pentru upload, precum și conexiunea Wi-Fi 802.11ac dual-band. Puterea optimizată și tehnologia eficientă FinFET Low Power Plus pe 14 nanometri a platformei mobile Snapdragon 630, combinată cu capacitatea de 3300mAh a bateriei oferă o autonomie de până la 24 de zile în regim de așteptare, 30 de ore de convorbiri 3G sau 4 zile pentru redarea muzicii.
ZenFone 5 Lite încorporează, de asemenea, tehnologia NFC pentru plățile sigure și convenabile prin Google Pay. Pentru un acces rapid și flexibil, ZenFone 5 Lite integrează tehnologia de recunoaștere facială, ideală pentru deblocarea telefonului când mâinile sunt înghețate, ude sau murdare. Aceasta deblochează rapid telefonul și previne ca utilizatorii neautorizați să vadă notificările de pe ecran. Există, de asemenea, un senzor de amprente montat în partea din spate ce deblochează telefonul în numai 0.3 secunde. Pentru mai multă flexibilitate, ZenFone 5 Lite are un slot triplu cu două sloturi pentru SIM, suportând viteze de până la 400Mbps, plus un slot microSD pentru extinderea stocării până la 2TB.
Stilat și atrăgător
ZenFone 5 Lite este fabricat perfect, având panouri de sticlă conturate 2.5D atât frontal, cât și pe partea din spate, transmitând ideea de lux. Finisajul exterior potențează profuzimea culorii. ZenFone 5 Lite este disponibil în trei variante coloristice: negru nocturn, alb lunar și roșu intens.
Prețuri și disponibilitate
Telefonul ASUS ZenFone 5 Lite va fi disponibil în România începând cu luna martie 2018 la un prețul de aproximativ 1599 Lei (TVA inclusiv).
ASUS ZenFone 5 Lite | ||
Culori | negru nocturn, alb lunar și roșu intens | |
Design | panouri de sticlă conturate 2.5D atât frontal, cât și pe spate ramă subțire de 1.79mm 168g greutate |
|
Ecran | Ecran de 6″ Full HD+ (2160 by 1080) IPS 80.3% raportul ecra-corp Filtru pentru reducerea luminii albastre pentru protecția ochilor Interfață tactilă capacitivă cu 10 atingeri simultane (suportă atingerile prin mânuși) |
|
Procesor | Platformă mobilă Qualcomm Snapdragon 630 pe 14nm, 64-bit, Octa-core Tehnologie FinFET LPP (Low Power Plus) Platformă mobilă Qualcomm Snapdragon 430 pe 28nm, 64-bit, Octa-core |
|
Accelerator grafic | Qualcomm Adreno 508 (SDM630) Qualcomm Adreno 505 (SDM430) |
|
RAM/ROM | 4GB RAM / 64GB ROM 3GB RAM / 32GB ROM |
|
Cameră frontală principală | 20 megapixeli, senzor Sony IMX376 Diafragmă f/2.0 23.4mm echivalent cu distanța focală de 35mm pentru o cameră cu film Unghi 85.5° Bliț LED cu lumină caldă Comutare instantanee între camere Tehnologie ASUS SelfieMaster pentru înfrumusețare în timp real în selfie, clipuri video și transmisiile în direct Moduri cameră PixelMaster: Auto (cu HDR nocturn și portret), Beauty, Selfie Panorama, GIF Animation, 8 filtre variate. |
|
Cameră frontală secundară |
Unghi larg de 120° Lentile 6p Cu 200% mai larg pentru a cuprinde mai mulți prieteni în cadru 12.5mm echivalent cu distanța focală de 35mm pentru o cameră cu film |
|
Cameră principală spate | 16 megapixeli Diafragmă f/2.2 25.8mm echivalent cu distanță focală de 35mm pentru o cameră cu film Unghi 80° Autofocalizare cu detecție de fază 0.03 secunde Bliț LED Comutare instantanee între camere Moduri cameră PixelMaster: Auto (cu HDR nocturn și portret), Beauty, Pro (cu expunere lungă de până la 32 secunde), Super Resolution (65 megapixels), Panorama, GIF Animation, Time Lapse (cu economisirea energiei), 8 filtre variate. |
|
A doua cameră principală |
Unghi larg de 120° Lentile 6p Cu 200% mai larg pentru a cuprinde mai mulți prieteni în cadru 12.5mm echivalent cu distanța focală de 35mm pentru o cameră cu film |
|
Înregistrare video | 4K UHD (3840 x 2160) prin camera principală (SDM630) 1080p FHD la 30 / 60 fps 720p HD la 30 fps Stabilizare electronică pe 3 axe pentru camera frontală și camera spate Realizare de fotografii în timpul filmării |
|
Tehnologii wireless | WLAN 802.11 a/b/g/n/ac, 2.4 & 5 GHz (SDM630) WLAN 802.11 b/g/n, 2.4 GHz (SDM430) Bluetooth 4.1 Wi-Fi Direct NFC |
|
Conectivitate | Micro-USB Senzor de amprente (0.3 secunde pentru deblocare, suportă 5 amprente; recunoaștere deget umed) |
|
Carduri SIM | Trei sloturi: Dual SIM & unul MicroSD Slot 1: 3G/4G card Nano SIM Slot 2: 3G/4G card Nano SIM Ambele carduri SIM suportă rețele 3G WCDMA / 4G LTE. Numai un singur card SIM poate fi conectat la servicii 3G WCDMA / 4G LTE Slot 3: suportă carduri MicroSD de până la 2TB |
|
Navigație | GPS, A-GPS, GLONASS, BDSS | |
Sistem de operare | Android Oreo cu interfață ASUS ZenUI 5.0 | |
Baterie | 3300mAh Autonomie până la 24 zile în regim de așteptare 4G Autonomie până la 30 de ore în convorbire 3G Autonomie până la 4 zile pentru redarea de muzică |
|
Audio | Difuzoare puternice Audio CODEC integrat în PMIC Microfoane duale interne cu tehnologie pentru reducerea zgomotului de fond Radio FM |
Specificațiile, conținutul și disponibilitatea produsului pot suferi schimbări fără alte notificări și pot varia în funcție de țară. Performanțele actuale pot fi diferite în funcție de aplicații, modul de folosire, mediu și alți factori. Detaliile complete sunt disponibile pe https://www.asus.com.