stiri

Asus PadFone Infinity Lite iese la lumină

ASUS PadFone Infinity Lite

ASUS a anunțat în Taiwan o nouă versiune a celebrului telefon Padfone denumită PadFone Infinity Lite. Lansarea acestei versiuni vine la scurt timp după dezvelirea modelelor PadFone Mini și PadFone E.

PadFone Infinity Lite rulează sistemul de operare Android 4.1 Jelly Bean pe un chipset Qualcomm Snapdragon 600 quad-core la 1.7GHz. Așa după cum îi spune și numele, Lite este o versiune mai puțin puternică decât PadFone Infinity 2. Vechiul model avea la bază un chipset Snapdragon 800 la 2.2GHz.

Smartphone-ul are un ecran de 5 inci cu rezoluție FullHD (1080 x 1920 pixeli), 2GB memorie RAM, cameră video de 13 megapixeli și 32GB memorie flash. Telefonul este alimentat de o baterie de 2400mAh. Tableta dock beneficiază de un ecran de 10.1 inci cu rezoluție FullHD și de o baterie de 5000mAh. În momentul în care telefonul este cuplat la tabletă, bateria telefonului se încarcă, existând un sistem de management al energiei.

ASUS PadFone Infinity Lite va fi disponibil în Taiwan din luna martie la prețul de 463 de dolari. Noul model ar putea fi prezentat la Mobile World Congress 2014 în Barcelona.

ASUS PadFone Infinity Lite

ASUS PadFone Infinity Lite

To Top

Citește articolul precedent:
Allview X1 Xtreme
Allview aduce telefonul Gionee Elife E7 sub numele X1 Xtreme

Brașovenii de la Allview vor aduce telefonul Gionee Elife E7 pe care îl vor comercializa sub numele de X1 Xtreme....

Închide