Zvonurile privind o eventuală plecare a lui Andy Rubin de la Google au fost infirmate. Mai mult acesta a declarat că în fiecare zi sunt activate peste 900.000 de echipamente cu Android, de la 850.000 câte se înregistrau în urmă cu câteva luni. Fiecare dispozitiv care se conectează la Google Play este înregistrat o singură dată și nu de fiecare dată când se face un update la sistemul de operare.
Acest lucru înseamnă că în fiecare lună sunt cumpărate 27.000.000 de echipamente cu Android. Într-un singur an Google va avea în piață 328.500.000 de echipamente noi. Cifrele sunt amețitoare și nu fac decât să confirme superioritatea ecosistemului Android în fața competitorilor.