Dacă produsele lansate sub brandurile importatorilor români erau ieftine și proaste, Allview ne face o surpriză plăcută și infirmă această regulă.
Negustorii brașoveni importă din China un nou smartphone cu Android. Telefonul ce va fi comercializat de distribuitorul român are un design unibody, procesor quad core de 1,5 GHz, 2 GB memorie RAM și 32 GB memorie Flash. Ecranul JDI Full HD este protejat cu sticlă Gorilla Glass 3 și este furnizat chinezilor de către o companie japoneză. Telefonul se mai mândrește cu o cameră foto principală de 13 megapixeli.
Noul smartphone este compatibil cu tehnologia Miracast care permite transferul imaginii şi al sunetului de pe device pe orice televizor cu port HDMI prin intermediul adaptorului wireles display Smart2View.
„Lansăm astăzi noul vârf de gamă, un telefon ultraperformant, cu dotări de top. Cu X1 Soul satisfacem cele mai pretentioase gusturi în materie de tehnologie si design, oferind utilizatorilor un device ingenios, inovativ şi inteligent, care îi va inspira. Acesta este primul single SIM din portofoliul nostru” , a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview.
Allview X1 Soul rulează sistemul de operare Android 4.2. Jelly Bean. X1 Soul poate fi achiziţionat din magazinele locale la preţul de 1600 lei.