Tableta Acer Iconia Tab A510 a fost pusă în vânzare, primii cumpărători având posibilitatea să ruleze sistemul de operare Android 4.0 Ice Cream Sandwich.
Magazinul online al Acer oferă modelul la prețul de 449 de dolari însă va tableta va ajunge pe rafturile magazinelor în următoarele săptămâni.
Acer Iconia Tab A510 dispune de un chipset NVIDIA Tegra 3, 1GB memorie RAM și 32GB spațiu de stocare. Slotul microSD oferă posibilitatea de a extinde memoria internă astfel încât să nu aveți probleme în momentul în care stocați filme HD, spre exemplu. Tableta dispune de două camere. Cea principală are o rezoluție de 5 megapixeli în timp ce camera frontală, mult mai importantă pentru utilizator datorită apelurilor video, dispune de un senzor de 1 megapixel.
Tableta se află în aceeași clasă cu Samsung Galaxy Tab, Transformer Prime și Apple iPad 2. Ecranul de 10 inci beneficiază de o rezoluție de 1280×800 pixeli iar porturile USB și HDMI completează opțiunile utilizatorului.
O scurtă prezentare video pentru Acer Iconia Tab A510.