Apple nu stă prea grozav la capitolul inginerie sau producție însă joacă foarte tare pe partea de design. Compania regretatului Steve Jobs are cel mai bun departament de marketing din lume și cei mai buni juriști specializați în brevete și drept comercial. Apple a intentat procese tuturor companiilor concurente punând presiune pe acestea și uneori blocându-le vânzările.
Compania din Coupertino a reușit de acestă dată să întârzie livrarea telefoanelor HTC One X în Statele Unite ale Americii. Telefoanele taiwaneze au fost oprite în vamă din cauza unui proces legat de o presupusă nerespectare a patentelor Apple de către HTC. Fiecare zi de întârziere însă pierderi de milioane de dolari pentru HTC. Acțiunile HTC au fost imediat afectate de acestă decizie judecătorească scăderea înregistrată pe burse fiind de 16%.
Cei de la HTC sunt acuzați de Apple dar și de alte companii că folosesc tehnologii fără licență. Pe de altă parte, americanilor li se impută faptul că patentează lucruri banale ce nu au o bază tehnologică și că influențează deciziile judecătorilor pentru a se proteja împotriva concurenței.
Marile corporații din industria IT își reglează conturile prin procese deschise în diverse țări, în cele mai multe cazuri ajungându-se la plata unor licențe.