stiri

ASUS lansează tableta Transformer Prime în România

Tableta ASUS Transformer Prime

ASUS a lansat astăzi în România prima tabletă din lume cu chipset NVIDIA Tegra 3. ASUS Eee Pad Transformer Prime TF201
se mândrește cu un aspect metalic ultra-subțire de numai 8.3mm, sunetul cu tehnologie ASUS SonicMaster, camera de 8MP cu auto-focus și bliț LED și bateria cu o autonomie estimată de până la 18 ore, atunci când este combinată cu dock-ul mobil. Prime este disponibil în variante cu spațiu de stocare de 32GB și 64GB, împreună cu un slot pentru carduri microSD, conector audio combo de 3.5mm și un port microHDMI.

ASUS preconizează pentru România o cifră de afaceri de 60 milioane de dolari, în creștere cu 40% comparativ cu anul anterior. Compania comercializează în țara noastră o gamă variată de produse însă sistemele mobile au cea mai mare pondere în cifra de afaceri.

Conform reprezentanților ASUS, piața de tablete din România nu va depăși 40.000 de unități, incluzând aici cele trei alternative principale: iOS, Android și Windows Mobile. ASUS va comercializa până la sfârșitul anului 5000 de tablete în condițiile în care primele produse au venit în luna iulie. Pentru anul 2012, compania așteaptă o dublare a pieței de tablete și o cotă de piață de 25%.

Prețul recomandat pentru Transformer Prime cu tastatură va fi de 2799 lei (TVA inclus). Din păcate primele modele vor ajunge pe rafturile magazinelor din România la începutul anului viitor. Varianta cu 3G va fi disponibilă la un trimestru diferență.

Pentru moment tableta este livrată cu sistemul de operare Android 3.2 Honeycomb însă va face rapid update-ul la Android 4.0 Ice Cream Sandwich în momentul în care Google va permite acest lucru.
Tableta ASUS Transformer Prime

Specificații ASUS Eee Pad Transformer Prime TF201

Ecran LED IPS cu diagonala de 10.1 inci, rezoluție 1280×800 pixeli, multitouch 10 atingeri, protejat cu sticlă Corning Gorilla
Chipset NVIDIA Tegra 3 Quad-core
Memorie LP DDR2 1 GB
Stocare 32GB /64GB +ASUS WebStorage
Wireless 802.11 b/g/n
Bluetooth 2.1+ EDR
Cameră frontală 1.2 megapixeli
Cameră principală 8 megapixeli cu autofocus, LED flash, diafragma F2.4
Senzor de lumină, accelerometru, giroscop, busolă digitală, GPS
Intrări/Ieșiri mufă audio, microfon, HDMI, cititor de carduri microSD, microfon intern
Suport Flash
Aplicații ASUS launcher, @Vibe Music, ASUS WebStorage, MyLibrary, MyNet, MyCloud, File manager, ASUS sync, SuperNote, App Locker, App Backup, TegraZone, Polaris Office
Baterie Litiu polimer 25Wh
Dimensiuni 263*180.8*8.3mm
Greutate 586g
Sistem de operare Android 3.2 Honeycomb (upgradabil la Android 4.0 Ice Cream Sandwich)

Chipsetul NVIDIA Tegra 3, inima tabletei Transformer Prime, este deosebit de puternic, clipul de mai jos scoțând în evidență diferențele între cele două generații.

În momentul de față, ASUS nu are concurență în domeniul tabletelor, fiind la o generație distanță de restul plutonului. Până la apariția modelelor Tegra 3 fabricate de concurență, ASUS are suficient timp pentru a profita din plin de o campanie reușită de vânzări.

Androidlive.ro va publica astăzi un review complet al tabletei și vă rugăm să reveniți pentru a vedea rezultate în benchmark-uri și modul de lucru al tabletei.

Update: ASUS va oferi din prima zi după lansarea oficială Google Android 4.0 Ice Cream Sandwich upgrade gratuit pentru toată gama de tablete Android.

To Top

Citește articolul precedent:
Motorola Atrix în oferta Cosmote

Motorola Atrix va intra din 21 decembrie în oferta Cosmote. Telefonul dotat cu un procesor dual core la 1GHz și...

Închide