Specificațiile noului terminal Samsung Nexus Prime au început să apară pe site-urile specializate. De la informațiile la nivel de zvon până la datele mai precise din ultima perioadă s-au interpus tot felul de speculații, multe dintre ele oprindu-se la rezoluția camerei video. Dacă majoritatea se așteptau ca Samsung să pună la bătaie tot ce are mai bun, o cameră cu rezoluția de 8 megapixeli sau chiar noul subansamblu SK52P1 al cărui senzor CMOS are 16 megapixeli, coreeni au ales o cameră de numai 5 megapixeli.
Cu toate acestea, Nexus Prime este gândit ca un competitor pentru Apple iPhone 4S, majoritatea caracteristicilor acestuia fiind superioare modelului american. Dacă în cazul iPhone-ului, recent lansat, rezoluția ecranului de 3.5 inci se oprește la 960×640 pixeli, Nexus Prime oferă un ecran de 4.65 inci cu rezoluția de 1280×720.
Samsung a pus în spatele ecranului curbat un procesor dual-core tactat la 1.2GHz și module pentru conexiuni de date LTE dar şi pentru NFC. Alături de memoria RAM de 1GB sunt poziționate chipset-urile de memorie flash ce cuantifică 32GB.
Samsung a înțeles după lecția dură primită prin tribunalele din lumea întreagă ca marca (brandul) este un element definitoriu care stă la baza unei afaceri. De aceea insistența și agresivitatea din ultima perioadă în promovarea brandurilor proprii precum Galaxy este dusă la extrem, fără a mai permite altora să crească folosindu-se de propria lor tehnologie.
Revenind la Nexus Prime nu putem să nu remarcăm forma ușor curbată a telefonului care ne amintește vechiul Nokia „banană”. Design-ul original (de acestă dată) și ecranul ușor curbat ce a necesitat eforturi suplimentare de fabricație poate convinge o mare parte din clienții aflați în căutarea unui smartphone performant.
Nici concurența nu stă cu mâna în sân. Apple discută cu TSMC fabricația noului chipset A6, fotolitografiat pe 28 nanometri, ce va apărea cel mai probabil pe iPad 3, iar LG și HTC au propriile interpretări ale tehnologiilor de top. Raporturile comerciale dintre Apple și Samsung se vor schimba pe parcurs. Apple nu va mai cumpăra chipset-uri Samsung așa cum o făcea înainte de pornirea războiului patentelor iar Samsung va dezvolta propriile branduri de top profitând de know-how-ul pe care îl are.
Nexus Prime va fi primul terminal din lume ce va rula sistemul de operare Android 4.0 Ice Cream Sandwich. Telefonul va fi prezentat publicului săptămâna viitoare în cadrul evenimentului CTIA ce se desfăşoară în San Diego.